2020.05.20 - Implementarea unor măsuri de comunicare online a documentelor și plată online a Taxelor și impozitelor Locale.

05.20.2020
2020.05.20 - Implementarea unor  măsuri de comunicare online a documentelor și plată online a Taxelor și impozitelor Locale.
FOTO:


În ultimele două luni la nivelul primăriei Baciu s-au implementat unele măsuri de informatizare menite să ofere o gamă largă de servicii online contribuabililor din Comuna Baciu și nu numai.

S-au achiziționat o serie de programe și servicii care asigură securitatea și gestionarea eficientă a e-mailurilor instituției și a informațiilor transmise în mediul online între instituție și contribuabili sau cu alte instituții

Având în vedere prevederile Ordinului 3097 / 2016, Ordonanța Guvernului Nr.  38 / 2020, Hotărârea Guvernului Nr. 1235 din 06.12.2010,  Ordinului Nr. 95 din 19.01.2011 Hotărârea Consiliului Local Nr. 20 din 08.04.2020 precum și prevederile dispoziției Nr. 95/2020 emisă de Viceprimarul cu Atribuții de Primar al Comunei Baciu, începând cu data de 20 Mai 2020 se pot realiza online următoarele servicii:

  1. Se pot plăti online toate taxele și impozitele locale prin intermediul sistemului național electronic de plată www.ghiseul.ro nemaifiind necesară prezența la casieria primăriei Baciu.  În cazul în care nu aveți cont pentru a accesa www.ghiseul.ro puteți solicita un cont prin formularul online disponibil pe site-ul www.primariabaciu.ro . Formularul se semnează electronic cu semnătură electronică calificată  în mod obligatoriu dacă este trimis pe mail sau se depune semnat în original la registratura Primăriei Baciu. ( nu se acceptă cererile scanate sau nesemnate)
  2. Se pot depune documente, declarații sau cereri on-line semnate electronic iar răspunsul va fi de asemenea transmis tot on-line prin mail. Actele care pot fi depuse online pe mail office@primăriabaciu.ro 

Taxe și Impozite

În ceea ce privește comunicarea cu compartimentul Impozite și Taxe vă rugăm să consultați pagina web a Primăriei Baciu www.primaria-baciu.ro secțiunea Taxe și Impozite Locale, subsecțiunea Impozite și Taxe Online disponibilă aici.

Odată îndeplinită procedura de comunicare online se pot trimite pe adresa de mail office@primariabaciu.ro toate declaratiile pentru Impozite și Taxe, de asemenea poate fi solicitat orice document (în condițiile legii) de la compartimentul Impozite și Taxe în format electronic.

Vă rugăm să citiți cu atenție procedura de  COMUNICARE ACTE ADMINISTRATIVE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE ȘI ALOCARE CREDENȚIALE GHISEUL.RO disponibilă pe pagina 2 a formularului DITL 010. Formularul DITL 010 se referă strict la comunicarea cu compartimentul Impozite și Taxe al primăriei Baciu.

Pentru orice nelămuriri vă stăm la dispoziție pe adresa de mail office@primariabaciu.ro sau secțiunea sesizari de pe site-ul www.primaria-baciu.ro